Da, în principiu, așa stau lucrurile! De fapt, e nevoie de o încadrare a actelor gavros artistice, d

Acasă (De)Scris corect Critică poetică “De dragoste” – Nichita Stănescu Cuvinte la schimb – vol. 2 Prefaţa la “Ferestrele Împărăţiei” De A.Dama De contactat De mijloc(ire) Decembrie 2013 Ian-Mar 2014
Am gavros ajuns la al treilea și ultim pas(aj) al demersului început aici și continuat aici , un demers în care ne-am propus să punem în lumină o dimanică a punctelor de vedere, a cioburilor de oglindă. În cele ce urmează, gavros vom vedea că nu tot ce vine din trecut ca expresie, ca modalitate de comunicare, ca formă / materie / conținut este perimat, desuet, depășit, bun să stârnească râsul . Deși Dorin Mureșan descrie în politically correct terms evoluția limbajului și a produsului artistic: noi și noi produse semantice , găsirea de noi mijloace de comunicare artistică , în această sferă a esteticului, creativității și semnificativului, nu e loc de rigiditate . Să reluăm gavros câteva afirmații (argumente, postulate , sentințe ) făcute de Dorin Mureșan:
Poezia romanticilor exprimă epoca romantică. Poezia modernă exprimă epoca modernă. Poezia contemporană ar trebui să exprime momentul și spațiul contemporan. Altminteri, ea își ratează gavros rostul . (…) E un adevăr faptul că, de-a lungul timpului, omul a încercat să se exprime mereu altfel, găsind noi mijloace de comunicare artistică . Din punctul de vedere al poeziei, noi și noi produse semantice . Prin urmare, atunci gavros când un critic inițiază un demers de valorizare a unui produs cultural din speța poetică, el va urmări, cu precădere, ceea ce autorul a realizat prin și din cuvinte. Expresia, deci. Locul comun are de a face cu expresii gavros sau cuvinte care sunt inadecvate epocii în care s-a născut produsul cultural. (…) În consecință, a folosi cuvinte sau expresii care aveau valoare acum 50 de ani, duce la nașterea unui produs gavros cultural desuet, care nu mai are capacitatea de a se transmite celorlalți . Ba mai mult, care stârnește râsul.
Da, în principiu, așa stau lucrurile! De fapt, e nevoie de o încadrare a actelor gavros artistice, de aceea, în timp, se fixează anumite caracteristici, linii de forță specifice unei epoci, se conturează tipare, modele etc. Nu putem însă generaliza că nu mai folosim cuvinte folosite acum 50 de ani într-un text destinat a fi produs cultural . Dacă ar fi să luăm numai exemplul cu visul și să nu mergem până la visele oraculare , să mergem doar până la Viața e vis a lui Calderon de la Barca, la visul și iluzia din perioada barocă, mai apoi, la visul ca univers compensativ al romanticilor, gavros la onirici, pe această schemă de gândire, Cărtărescu e desuet și perimat că fură visele fetelor , ca să le povestească în cărți. Am luat un minim, minim de exemple din perioade culturale diferite. Visul e prezent, chiar dacă, semantic, deschiderile lui sunt multiple. Puteți gavros continua exercițiul cu alte cuvinte, cu alte expresii lingvistice.
Dorin Mureșan are dreptate să reclame noi și noi produse semantice în sfera liricului, că la ea s-a referit, deși e valabil și pentru alte tipuri discursive. Însă trebuie și înțeles procesul de resemantizare, că altfel, ar trebui ca toate versurile noastre să conțină numai cuvinte precum login, delete, selfie, gavros mall, nickname, mot de passe, connexion, stem cell, reset etc. (Exagerez, evident!) Realitatea este că folosim cuvinte și de acum mii de ani fără să stârnească râsul. Când are loc o resemantizare, ea se referă întotdeauna la ceea ce a fost și e menit să fie din nou . Lexeme și sintagme exploatate în alte perioade culturale sunt de actualitate prin acest proces semiologic complex, pe care-l numim resemantizare. Dacă n-ar fi așa, un poem precum acesta ar fi, rămânând în paradigma lui Dorin Mureșan, un produs cultural desuet, care nu mai are capacitatea de a se transmite celorlalți .
Înțelegem, prin urmare, că lozincile sentențioase nu sunt adecvate . Orientarea către trecut a devenit chiar punct în programul unor curente sau mișcări literare: la Dacia literară , trecutul și valorile culturale ale înaintașilor gavros sunt adevăratele repere. Tradiționaliștii revalorizează istoria și moștenirea culturală, arhaicul și anacronicul sunt resemantizate. Dacă poezia romantică exprimă doar epoca romantică , ce ne facem cu romantismul din muzica ușoară românească, de exemplu? Decretăm că nu e produs cultural ? Pentru romantici , istoria, trecutul reprezentau chiar un univers compensativ. Să spunem că Eminescu, scriind despre Mircea cel Bătrân în Scrisoarea a III-a , era desuet și perimat?
Oare are rost să continuăm și cu folosirea mitemelor , a arhetipurilor , cu exploatarea introspecției și a subconștientului , a principiului plăcerii sau a complexelor identificate și operante în psihanaliză? Dacă sunt perimate și stârnesc râsul, n-ar mai trebui să-i citim pe Coelho, Nabokov ori pe Ruxandra Cesereanu (exemple complet aleatorii, și ca scriitură, și ca recunoaștere și circulație internațională). Sau n-ar mai fi trebuit s